Acasa  Harta site  Contact      
Jandarmeria Bucuresti. O forta pentru securitatea ta.
Ultimele Stiri

112
021.423.15.10

Atribuţiile Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti 


Direcţia Generalã de Jandarmi a Municipiului Bucureşti este subordonatã nemijlocit Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi este destinatã planificãrii, organizãrii, conducerii şi executãrii misiunilor specifice şi îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin în Municipiul Bucureşti, cu privire la apãrarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, a proprietãţii publice şi private, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încãlcãri ale legilor în vigoare, precum şi pentru protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.


Principalele atribuţii ale Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti sunt urmãtoarele:


a. planificarea, organizarea şi coordonarea unitarã a acţiunilor pentru executarea cu eficienţã a misiunilor permanente şi temporare ce revin Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, prin structurile subordonate, conform legii;


b. apãrarea, prin mijloacele şi metodele prevãzute de lege, a vieţii, integritãţii corporale şi libertãţii persoanei, proprietãţii publice şi private, a intereselor legitime ale cetãţenilor, ale comunitãţii şi ale statului;


c. executarea misiunilor de asigurare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestãrilor cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor asemenea activitãţi care se desfãşoarã în spaţiul public şi care implicã aglomerãri de persoane;


d. executarea, în cooperare cu instituţiile abilitate ale statului, a misiunilor de asigurare a ordinii publice pe timpul vizitelor oficiale sau a altor activitãţi la care participã înalţi demnitari români sau strãini în Municipiul Bucureşti, în zona obiectivelor şi a locurilor de desfãşurare a activitãţilor;


e. executarea misiunilor de restabilire a ordinii publice când aceasta a fost tulburatã prin orice fel de acţiuni sau fapte care contravin legilor în vigoare;


f. executarea, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontierã, pe baza planului de cooperare, a misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat;


g. asigurarea, în condiţiile legii, a pazei proprii, a pazei şi protecţiei transporturilor unor valorii importante, a transportului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase, definite astfel prin lege;


h. executarea, în condiţiile legii, la solicitarea autoritãţilor competente, a misiunilor de urmãrire şi prindere a evadaţilor, dezertorilor şi a altor persoane despre care existã date şi indicii temeinice cã intenţioneazã sã sãvârşeascã sau au sãvârşit infracţiuni ori care se sustrag mãsurii arestãrii preventive sau executãrii pedepselor privative de libertate;


i. participarea, împreunã cu alte instituţii abilitate, la limitarea şi înlãturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu , supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservãrii fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin mãsuri specifice de prevenire şi combatere a oricãror încãlcãri ale prevederilor normelor legale;


j. asigurarea mãsurilor de ordine şi de protecţie a zonelor în care s-au produs, sau existã pericolul iminent de producere a unor incendii, explozii ori a altor situaţii de urgenţã ce pun în pericol viaţa, integritatea fizicã a persoanelor sau bunurile acestora;


k. constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, potrivit legii, întocmirea actelor premergãtoare necesare începerii urmãririi penale pentru infracţiunile constatate pe timpul executãrii misiunilor specifice, potrivit prevederilor art. 214 din Codul de procedurã penalã;


l. desfãşurarea activitãţilor de cercetare şi documentare în vederea constituirii bazei de date de interes operativ, necesare executãrii misiunilor specifice, cu persoanele cunoscute cu antecedente în comiterea de acte de dezordine cu prilejul unor manifestãri publice, cu cele cunoscute ca aparţinând unor grupuri cu comportament huliganic, precum şi cu alte informaţii de interes operativ necesare executãrii misiunilor;


m. la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situaţii care nu suferã amânare, la propunerea inspectorului general, în baza aprobãrii ministrului administraţiei şi internelor, participã la asigurarea  temporarã a protecţiei unor bunuri, valori şi transporturi speciale, altele decât cele stabilite prin Hotãrâre a Guvernului, în condiţiile legii;


n. participarea la misiuni în sprijinul poliţiei, la solicitare, sau pe baza planurilor de cooperare, prin executarea de acţiuni în zone şi locuri cu potenţial criminogen ridicat în funcţie de situaţia operativã şi efectivele avute la dispoziţie, participarea la misiunile de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional în zona şcolilor, parcurilor, pieţelor, târgurilor şi locurilor de agrement, independent sau în cooperare cu poliţia;


o. executarea altor acţiuni specifice, la ordin sau cu aprobarea conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, independent şi în cooperare cu alte structuri, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, atunci când nu este angrenatã în misiuni de menţinere sau restabilire a ordinii publice;


p. executarea oricãror altor atribuţiuni şi misiuni prevãzute prin lege.

© Jandarmeria Bucuresti - 2009